I came back at home from Grind Caving Camp 2017 pretty tired but with the motivation of a thing that has been done.
After two days of washing all my equipment I asked myself if is time to go or not for this year expedition in Kreuzhohle. Beside the accumulated stress and tiredness, the financial side came in. I was fortunate to obtain a free round fly ticket from a very kind and important person that appreciate what I do. Thank you Dan !!!
Once that the ticket became true, there wasn't any other "reasons" to stay. I went for the call of the abyss in the Austrian land.
The forecast in the area was the reason for getting a second caving suit to have with me during this tour. So I went with 2 pieces of Aventure Verticale Holloch comfort with me. Also, two sets of caving gloves was a must.
The story starts on 23th of September at 6:30 when the plane that I was in took off. In two hours I arrived in Munich. My main backpack was 23,7 kg. The hand luggage didn't exceeded 5 kg so all was set.
Till 11 a.m. when Petr came to pick me with his car, I enjoyed a last junk food before going on "caloric bombs".
Because I had zero hours of rest before the flight, I slept half of the way till Lofer, our destination.
We went to salute our guests where we spend the first night and then we had a walk between the "toy houses" of this beautiful village.
In the evening the rest of the team arrived: Oli, Mark and Tom.
Slowly getting in the mood in the "Cafe Dankl" restaurant, we ended our dinner with a delicious desert. At the Peyerl guesthouse we had a last schnapps before going to sleep.
Sunday, 24th of September.
7:30 a.m.: breakfast
8:30 a.m.: finish the backpack
9:00 a.m.: start to Hochtall parking lot
9:30 a.m.: start on the trail to the hut.
.... I mean, German style.
The weight of my backpack reached 25 kilograms, so I arrived in 4 full hours up, at von Schmidt Zabierow hut.
One hour rest and we went to the cave to let there some materials and to install the "Cave link" antenna on the ridge above the cave entrance. The trail was covered with a icesnow on it's second part so climbing the Via Ferrata in such conditions was terrible. The last passage which is very exposed had to be rigged with bolts and ropes. If you ask me, I would rigg the entire passage between the technical trail and the cave entrance. Nothing was stable and the backpack didn't improved the stability, it just made things worst. Fortunately everything went fine. Up on the ridge the untouched snow covered the limestone complete so I had to be extra carefull where I put the steps. A cold wind started to blow and the landsacape was changing constantly. The Mountain was serving us His power.
The trip back to the hut on the same icy surface didn't make me happy at all but at least I wasn't carry anything, just an empty backpack.
During the night, the problems with my back (lots of disc protrusions) activated and I had to call in my best friend, "Ketonal" - a very strong pain killer. We slept in the hut because was almost empty inside.
The next morning, a full size breakfast and lots of coffee. The empty backpack became again a full backpack with personal gear and other stuff.
And we started to climb again to the entrance of the cave on the footsteps of the previous day.
We started to get ready for the underground journey. There was incredible amount of snow in the entrance that was hard to recognize the place. The place was tight also for getting the traditionally picture with our team before entering into the dark.
I picket the short stick :), so I went in first with 2 kit bags. I helped the others hanging 2 more kit bags on the traverse line that is rigged before the main shaft head.
Then, the entrance shaft of 93 meters started to eat me in the dark. The real caving begun.
After descending the big shaft, I waited for Oli to come, to continue our descending till the bivouac situated at -380 m in the Hall I of The Ruins.
The ritual of pushing and pulling our kit bags started. We are doing this from so long that it became something almost mechanical. With a lot of teamwork we didn't feel the time passing and the effort. After 3 hours we were in the old bivouac, at -175m deep. A small break with hot water and chocolate was reconfortable. Then we push further.
The next part of the cave is more vertical oriented so the kit bags were most of the time hanging on our harnesses. Oli also took some picture while my GoPro Hero was filming everything from the helmet. We reached finally the last shaft before the big hall after 6 hours of descending. The "young" team consisting of Tom, Mark and Petr came closer and closer until we could hear them. They also stopped to take pictures.
Me and Oli arrived in Hall I of The Ruins at -420m and started to prepare some hot water for tea and coffee. I set up my bedroom situated under a huge rock stuck between walls and took off my caving suit. I put over undersuit my fleece and my synthetic down jacket, gloves and helmet cap. Wasn't that cold, dressed like this.
Mark had to find a spot for his bed because was the first time when a team of 5 came here. We put everything in order in our kitchen and sorted the meals. Everything was counted. I started to cook a caloric bomb. Carbohydrates are the everyday meal. Add anything you can find. For example, this time I wrote down what I used: 2 tomato soups, 1 chicken soup, 2 ready pasta pockets, half box of fried onions, a box of Philadelphia cheese, 100 ml of cream, one box of meat balls. Mix and boil all that stuff till the water evaporate. The result is something really tasty. After that we drink 3 cups of tea each of us. And at the end we have "the cherry from the cake": one cup of Aptonia recovery drink (a kind of hot chocolate) that is really yummy.
We had dinner and went to sleep. Each with it's own dream. Together with a goal: going deeper.
So, the teams were Oli and Mark for main pitch, Nieahamawasser; and Petr Tom and myself for the west meander that last year caught everyone attention.
Over the first night the stones that represents "the bed" got randomly rearranged so I had to play some "tetris" with them to repair the sleeping surface. Having the mp3 player with me is cool. Next time I can add some audiobooks. But anyways, sleeping while listening some nice notes is relaxing.
In the morning, Petr was first to hear the wake up signal from Oliver. Is hard to get out from the sleeping bag. Is the only comfortable thing in these expeditions.
In the morning, tea and coffee. Oli forgot that we had about 200 Nescafe pockets in the bivouac already so, we bring in 100 more :).
The usual breakfast is milk powder with musli. 3 cups of tea, dry salami, cheese, bread and butter.
The plan for the first day was to...go deeper. It's always like this. Go deep. We worked in the same segments that we did last year: Oli and Mark went to Mighty Darkness, where they stopped at "Halle Der Traume" (Dream Hall), while Tom, Petr and myself went to West Meander where we left a shaft unexplored.
First, we descended from Hall V the 27 meter pitch that was a question mark from last year. Petr went first and I was drawing the sketch for the final map. Tom marked the visa with the special "tool", nail polish. The pitch continues through a deep crack. Throwing stone didn't make us find an answer because the rock were rolling down about 6 seconds !!!
Me surveyed the base of the pitch and went back up in Hall V to continue on the main way of the cave. We rigged with bolts the descent from Hall VI to Hall VII and from Hall VII to West Meander entrance. In the floor there was an accesible window in another floor but we moved on to reach the big pitch at the end of the meander. Petr went first. Me and Tom had to survey the whole passage. Doing this I noticed 2 more windows in the floor of the meander that can lead to another floor. I came just in time at the pitch head just to hear that the rope isn't long enough to finish the rigging of this new shaft. End of the exploration for that day. On the way back to bivouac I went in the eastern corner of Hall VI to see what's there. There was another shaft, of course. So, I connected the survey from last year with a point in this pitch head. Just to have it on the map for future explorations. For now, we will concentrate on the main crack.
Back in bivouac we arrived almost in the same time with the other team. These are the moments !
- How was it, what did you find ?
We show each other what we surveyed, the pictures and start to tell the stories. Meanwhile, the water is boiling and I start another "menu" consisting of pasta with cheese, meat, soup, cream, Philadelphia... . I only change the taste depending on what soup or ready pasta I use. Tomato soup are the best for taste in my oppinion. Then is the cow soup. Usually the dumplings soup I make separately. This way we have 2 meals. Soup and pasta. Then the desert: recovery drink with chocolates. Then, the best moment - entering in the sleeping bag. A last cigarette for me and some wishes for the next day. The next day, the ritual is repeating. - Is eight o'clock, wake up ! At 8:30 I dare to get out from my sleeping bag.
Western Shaft:
On the floor of Western Shaft:
To be continued....
The new passage surveyed by me, Petr and Tom:
Next thing to do is to draw the details from sketches. Equipment that I used underground: Helmet Edelrid Ultralight Junior Main light PETZL Ultra Vario Secondary light Petzl Tikka 2017 Undersuit Steinberg Alladino Oversuit 2xAventure Verticale Holloch Confort Socks 1 x Lorpen TETA, 1 x Lorpen T2 Hunting Extreme Overcalf "second skin" Wed'Ze Simple Warm Hood Arva fleece Fleece Vaude polartec 200 JacketSynthetic lining 150 g/m2 Quechua Arpenaz 50 Vest Synthetic lining 150 g/m2 Quechua Arpenaz 50 Gloves (caving) 2 x Ansell Marigold Multiplus 40 Skin gloves Quechua GlovesQuechua Forclaz 20 Boots EtcheSecurite Clark Harness Aventure Verticale Muruck Chest harness Petzl torse Jumar Petzl Ascension Chest ascender Edelrid Wind Up (2016 model) Descender PETZL stop Cowtails Beal Joker 9,1mm Unicore Cowtails carabiners Edelrid Pure Descender carabiner Petzl OK triact Braking carabiner Kong keylock steel Harness maillon Peguet 10mm zicral Footloop Edelrid Aramid 6mm with Edelrid Techweb 60cm sling Tackle bags Steinberg Ovoidale Auxiliary carabiners Edelrid Pure Sleeping bags Vaude Ice Peak Basic Bivouac bag Vaude Biwak I
External gear: JacketOuthorn windproof PantsVaude Alpinian II T-shirtscotton 2 pieces Technical T-shirtsQuechua Tech Fresh 50 Socks2 x treking Fjord Nansen 2nd skin Kalenji Kiprun Fit LS Fleecepolar Quechua Forclaz 200 Glovespolar Quechua Forclaz 20 BuffMaraton Apuseni Cap Salomon XA CAP BootsQuechua Forclaz 700 Backpack Fjord Nansen Nanga Parbat CapEdelrid Rope Beanie Light Sunglass Orao SG 500 Electronics: Tablet Lenovo TAB2A7-10 Adam Video GoPro Hero 3+ BE Photo Sony DSC-TX 20 Power BankHama Pipe power pack 10400mah Distance meteringDistoX 2 (leica X310 modified) Cables 2xUSB
Cea mai reusita editie. 17 000 de participanti. Traseu frumos, fara repetari de segmente.
Incet si sigur, intram in lumea normala a maratoanelor din marile capitale. Mai e ceva de munca insa. In 10 editii am ajuns la 17 000. Probabil ca mai trebuiesc inca 10 ca sa dublam numarul, dar e de bine!
Tabara "Grind Caving Camp 2017" a luat sfarsit cu un succes: pasajul Himalaya 2.
Cartografierea este in plina desfasurare, am realizat o animatie 3D a intregii cavitati:
Luna septembrie, 2016. Proaspat venit din tabara speologica Grind, am la dispozitie trei zile sa imi spal echipamentul si sa imi fac bagajul pentru "next big thing": continuarea explorarilor din Kreuzhohle, Austria. Avenul are pana acum -510m stabiliti in 2015 in "Piata Unirii" - asa am denumit noul pasaj reprezentat de o intersectie de doua diaclaze - si o dezvoltare de cca. 1400 m.
Inainte de plecare insa, am vrut insa sa elimin un stress ce dateaza de ceva ani: un rucsac mare, de peste 80 de litri. Nu mai vreau sa pazesc doua-trei bagaje pe care ulterior sa le combin intr-unul pentru a le cara in sus si in jos pe munte. Ce am acum (65 litri) e neincapator si intotdeauna mai car o banana transporter speologica de 60 l cuplata pe rucsac.
Ma hotarasc sa probez ce gasesc "live" in .ro. Imi iese in cale modelul Nanga Parbat de la Fjord Nansen. Nu auzisem in viata mea de firma asta si banuiam ca sunt ceva nordici. In magazinul Nootka ma lamuresc ca e vorba de niste polonezi. Modelul Nanga Parbat are 85+10 litri cu "etajul" ridicat plus un pui de 5 litri ce se poate aplica pe rucsacul mare cu ajutorul unui fermoar. Adica e un rucsac de 100 litri !!!
In magazin l-am incarcat cu ce am apucat de prin magazin (o bobina de coarda de 100m, trei saci de dormit comprimati si doua corturi) ca sa fac proba "de spate", ca degeaba incap multe daca spatele rucsacului nu face fata. Mare noroc am avut sa imi vina dupa ajustarea a tot ce am gasit ajustabil. In mod normal rucsacii imensi ca acestia nu sunt pentru persoane de sub 1,80 m. Adica, nu au cum sa fie. Nici asta nu e, dar strans la maxim, imi vine fara probleme. Pot doar sa spun ca am descoperit o noua firma de la care clar o sa mai iau echipament.
Un alt pas dupa achizitionarea a orice nou, e sa il personalizez un pic: tai orice surplus de chinga de pe toate laturile. Cum rucsacul imi vine doar strans la maxim atat la centura de mijloc cat si la bretele, am eliminat cca. 2m de chinga ce urma sa flencane in vant. Nu am inteles niciodata de ce majoritatea stau asa, lasand sa atarne franjuri de chinga de care nu ai nevoie niciodata... .
Am lasat surplus doar la extensia capacului si in partea de jos pentru atasarea vreunui accesoriu daca va fi cazul vreodata.
Dupa ce am terminat de incarcat lista de echipament in el, am realizat ca mai aveam loc de inca doua geci groase. Adica nu era full. Si tocmai imi incapuse TOT ! Lista cu ce am "bagat" in el e la finalul articolului.
Autobuzul a plecat la 5 dimineata. Din fericire am dormit destul de mult si nu m-a chinuit prea tare statul chircit si anturajul. Pauzele mari au fost in Brasov (unde am si schimbat autobuzul), Sibiu si Orastie. In vama cu Ungaria am stat o ora. Apoi, ceva pauza mai lunga in Ungaria. Cam de aici mi-a fugit si somnul si m-am plictisit ingrozitor. Am frunzarit tableta proaspat achizitionata ca sa o conectez la DistoX-ul cu care urma sa cartez.
Am ajuns la destinatia mea la 5:36. Gara goala complet. Gasesc doar un chiosc sa imi iau un corn si o cafea.
Stau pe o banca cu monstrul langa mine asteptand sa se lumineze, moment cand fac cunostinta cu concetatenii ce fac prezenta in fiecare dimineata in gara centrala.
Ma plimb cu rucsacul imprejurul garii. Nu vreau sa il predau la bagaje doar pentru cateva ore.
La ora 8:26 soseste punctual autobuzul mult asteptat. Pe drum reusesc sa adorm un pic. Ajuns in Lofer ma cuprinde o emotie. Amintiri, povesti, jucarii, gura sobei, pisici....
Ma duc ca de fiecare data cand ajung aici, la Cafe Dankl sa mananc ceva si sa beau o cafea. Nu pot descrie suficient ce confort psihic iti asigura un rucsac incapator. Nu am absolut nimic "atarnat" pe afara. Nimic ! Adica, ai un singur bagaj de care sa ai grija.
Plec agale spre drumul ce ma conduce in parcarea Lofer Hochtall. Casute cu muscate, un varf ascutit ce ma studiaza, lemne ordonate, curatenie si aer. Gandurile imi zboara. Cu toata ca resimt un pic cele 23 de kilograme, magia locurilor ma detaseaza de trup. Plutesc pur si simplu. Ajuns in parcare, fac o mica pauza. Ce nebunie de urcus ma asteapta. Pe el o sa aflu si cum sta treaba cu sistemul de amortizare al rucsacului. Imi calca bine pe solduri cu toate ca nu e pentru persoane scunde. Stranse la maxim chingile in cataramele de la sold, tot mai am loc sa bag mana intre curea si corp. Calca insa bine pe solduri si preia cum trebuie greutatea de pe umeri. E imens comparativ cu volumul corpului meu. E greu sa ma opresc la popasuri caci stiu cat de greu repornesc. Merg constant si incet. Ajung la primul izvor dupa 40 de minute. Beau un pic de apa. Merg mai departe. La al doilea izvor ajung dupa inca o ora. Fac o pauza mai mare sa si mananc un baton. De aici urmeaza cateva serpentine ce nu le sufar deloc. Ajung la bancuta de unde se vede cabana dupa inca o ora de la al doilea izvor. Aici ma lafai caci mai am cam o ora.
La ora 17:00 ajung la cabana. Adica la 5 ore de la plecarea din centrul Loferului. E bine !
Ma salut cu colegii de expeditie Oli, Mark si Tom, fratele lui Uli. Astia suntem de subteran anul asta. Marvin e si el prezent ca suport. Beau cu pofta o cola la halba de 1l si o cafea din partea casei, de bun venit. Baietii ma anunta ca se duc sa instaleze sistemul de comunicatie "Cave Link". Eu pot sa fac nimic caci am in spate peste 30 de ore de nesomn si un drum deosebit de "confortabil".
Ma trantesc pe un sezlong la soare si stau. Ma ocup cu statul si privitul spre peretele ce adaposteste intrarea in cavitatea in care imi voi petrece urmatoarele cinci zile. Primesc si o prajitura din partea casei. Gelu Sherpa e si el aici si imi iau de la el un nou pandantiv autentic din Nepal. Primesc bonus si o pietricica lucrata deosebit.
E asa bine cateodata sa nu faci nimic... .
Dormim intr-o camera din cabana, nefiind chiar full.
Duminica plecam dupa un mic dejun ca lumea. Imi las ce nu imi trebuie in camara cabanei si imi car restul cu rucsacul spre aven.
Intra Marvin, Mark si Tom primii. Eu cu Oli mai trandavim un pic la intrare. Apoi ne luam rams bun cerului albastru pentru cinci zile.
Primul put te aduce instant cu picioarele pe "subpamant" caci are 96 de metri, 10m diametru si doar trei fractionari. Iti revii imediat din contemplarea faptului ca vei sta izolat de orice cinci zile. Noi doi avem cinci banane si vom face cu schimbul la una din ele. Ne miscam bine si pe drum ne intalnim cu Marvin care se reintorcea spre suprafata caci el nu putea sa treaca mai departe de stramtoarea "blocului faraonic" de la - 202m. Doar intrase sa se lamureasca singur.
Ajungem in fostul bivuac de la -175m in patru ore. Facem o scurta pauza de un ceai cald la o spirtiera. Ne simtim super ok astfel ca bagam mai departe. Aici preiau a treia banana. E deosebit cu trei. Nu prea mai fac ce vreau, ci ce vor ele.
La "blocul faraonic" Oli ma pozeaza pe masura ce ma extrag.
Pe ultimul put raman singurel si sting lumina sa vad daca se zareste vreo tipenie de sub mine. Nimic, doar un ecou plapand ce aduce a voci umane. Cobor putul de 46 de metri spre prima sala a "Ruinelor" unde anul trecut mutasem bivuacul. Aici suntem la -380m si mult mai aprope de zonele de lucru.
Ma reinfiintez in "dormitorul" meu a carui pat a inceput sa se dezmembreze. Mai adaug cateva pietre la picioare ca sa il nivelez. Langa mine acum e Tom, fratele lui Uli. Oli si Mark dorm in "bucataria open space" din sala mare.
Prepar paste cu ce apuc in mana si incep sa curga litri de ceai. Stabilim trezirea la 8:00.
Dorm lemn, fara vise si aud cum sunt strigat. Deschid un ochi si realizez ca degeaba o fac. Trebuie sa si aprind ceva lumina. "Veioza" reprezentata de casca mea Edelrid Ultralight cu frontala Petzl Ultra Vario e langa "pat" pe un bloc cazut cine stie cand din "tavanul" dormitorului.
Eram ultimul care mai lenevea iar ceilalti erau deja la masa. Ma infig in punga cu ness-uri. Cred ca sunt peste 100 de plicuri de ness. Asta e bine. Gasesc si kilogramul de zahar si realizez ca pot sta linistit aici inca o saptamana.
Nu pot manca dimineata decat fortat si ma indop cu salam uscat si cascaval. Fac echipa cu Tom in a continua explorarea dincolo de Sala nr.3 a Ruinelor. Oli cu Mark se duc sa continue in putul enorm lasat neexplorat in 2015. Sala 3 se afla dupa Sala 4. Ilogic, datorita unei erori de botez. Cand am gasit Sala 4 in 2015 impreuna cu Uli, am gresit si am botezat-o 4 cu toate ca nu exista nr.3. Acum, exista si nr.3, mai jos de 4. Aici nu mai fusesem. Explorase Petr cu Uli si cartase pana la un put cu apa. Ajuns in planseul Salii nr.3 gasesc continuarea in jos printre bolovani insa echiparea nu ma imbie asa ca bat instant doua gujoane. Coboram printre ruinele salii pana interceptam intrarea in putul cu apa. Pare adanc (3 secunde piatra) rau si ud. Hmm. Pai ia sa vedem ce e mai jos, dar nu pe put, ci printre bolovanii salii. Ajungem intr-o alta salita mai mica de unde nu gasesc nimic in jos. Tom imi arata un meandru lateral. Ma uit si ma catar in el. Meandrul debuseaza dupa doar sase metri intr-un put. De fapt, podeaua meandrului a colapsat si s-a prabusit intr-un spatiu destul de mare. Bucurie maxima pe noi. Avem put nou ! Bun asa, doar ca trebuie sa venim cu cartarea pana aici si sa o unim cu ce cartase Petr. Am pornit cartarea din finalul impenetrabil al fundului Salii 3 spre sus, apoi am conectat si meandrul. Ne intoarcem in bivuac cu vestea.
Ne reunim in jurum primusului MSR in care fierbe apa sa ne spunem unii altora ce am facut. Noi cu maretul meandru, ceilalti cu vestea ca au terminat 150 de metri de coarda !!! Aoleuuuu. Ala e putul puturilor. Oli imi descrie explorarea. Au incercat sa regrupeze din elasticitatea corzii pe o platforma dar nu au putut. Ce monstrozitate e in jos !
Mancam bine si povestim planul de a treia zi. Din pacate Oli si Mark trebuie sa dezechipeze coarda de pe ramura cu Wunderland, respectiv Piata Unirii, caci nu mai au coarda. Eu trebuie sa ma multumesc cu suta mea de metri. Habar nu aveam cat imi va trebui dincolo de meandru. Asta e motivul principal pentru care ma aflu aici: habar n-ai unde te poarta galeriile.
La ora 11:00 plecam din "drormitor".
Cobor cu Tom din nou tot pasajul pana la meandrul descoperit cu o zi inainte unde echipez o mana curenta ca la carte. Bat si capul de put si ma pregatesc sa cobor. In acelasi timp cartam cu distox-ul tot. Sub capul de put, coarda freaca asa ca rezolv cu o deviere problema si cobor. Prabusirea ia aspect de put dezvoltat pe o fisura. Blocuri prabusite peste tot. Ajung la o prispa si curat tot ce sta sa cada Bat inca o fractionare si aleg sa traversez spre ceea ce pare o sala decat sa ma duc in jos. Ajung intr-adevar la o noua sala, Sala nr. V ! Vine si Tom si cartam tot segmentul. Apoi ne plimbam prin noua sala ce are mai multe posibilitati de continuare: un put de 30 de metri (masurat cu distomatul), un nou meandru, o catarare spre o noua sala sau planseul salii aflat la cativa metri sub noi. Lasam cartarea in stand by fascinati de posibilitatile de explorare. O luam sistematic cu catararea spre noua sala. O saritoare pozitiva de 4 metri ce merge la liber apoi o alta descendenta ce trebuie echipata cu coarda. Ca sa nu taiem coarda degeaba, ma reintorc de unde intrasem in sala ca sa elimin problema cu ce e mai jos. Cobor pana ating podeaua putului prin care venisem. Continuarea e prin taras. Deci, pot taia coarda aici. Ma reintorc dupa ce dau cateva vize aici ca sa inchei aceasta parte, in Sala V. Echipam expeditiv coborarea in Sala VI unde se aude apa. Nu era altceva decat apa ce venea aici de pe putul de deasupra ramas neexplorat de anul trecut. Deci, reinterceptasem baza lui, fara sa il parcurgem. Cautam continuarea si din aceasta sala. E in jos spre E, coborand o noua saritoare de 4 metri intr-o noua sala, Sala VII. Nu asa mare, dar tot sala e. De aici galeria coteste la 90* si coboara pe plan inclinat pana intr-un meandru. Coboara Tom sa arunce o privire. Dupa 10 minute se reintoarce la baza planului inclinat si imi spune ca nu se opreste nicaieri meandrul asta. Ok, stai ca vin si eu. Mergem pe o diaclaza sinuoasa pana la o stramtoare de unde auzim apa. Evident sunt curios sa arunc un ochi. Tom se dezechilibreaza si pravaleste o piatra. Ecoul ne ridica parul in cap ! O fi asta colectorul mult visat ? Ma uit la ceas. E 18:00. Trebuia sa fim in bivuac la ora asta. Ceilalti se vor panica. Facem cale intoarsa cat de repede putem. Nu ne iese prea repede. Ajungem la 19:15 in contact audio cu baietii din Sala I, cat sa ii linistim ca suntem ok. Apoi, mai parcurgem inca 30 de minute pana sa ii si vedem. Ne scuzam insa se vede pe noi ca suntem fascinati. Ei, usor iritati ca nu aparuseram inca. Desfacem sticla de vin rosu frantuzesc si ne apucam sa povestim.
- Lucky bastards ! You explore the cave part while we fight with huge verticals.
Pai cam asa. Daca la ei totul s-a rezumat la mare si adanc, la noi s-a dovedit a fi pestera cu de toate. Si asta in aceeasi cavitate !
Pentru a doua zi clar trebuia sa cartam cat mai mult, gata cu explorarea. Si ceilalti urmau sa carteze si sperau sa nu termine si coarda asta fara sa atinga ceva de stat in picioare.
Ne retragem in "paturi" cu o stare anume. Nu o pot descrie caci oricum nu m-ar intelege decat cei ce au trait ceva asemanator. Nu e fericirea aia clasica, de bunastare, bani, masina smechera, casa cu etaj, e altceva. Mama Natura ne primea sa o descoperim. Inainte sa adorm imi dau seama ca sunt al naibii de emotionat. Eu traiesc pentru asta. Nu stiu cati din cei ce i-am scolit in ale speologiei au inteles ce inseamna alternativa la nimicia zilei de zi cu zi.
In fine, sa continui: Ca si anul trecut, in 2015, ma apuc sa contemplez "tavanul" dormitorului. Un bloc de cateva zeci de tone inclestat intre peretii diaclazei in care dormeam. Acum ma amuza. Cum ar fi sa il zugravesc cu ceva lavabila. Uite, aici pot pune si o masuta. Tom viseaza cu ochii deschisi si ma intreaba lucruri. Ii povestesc despre personalizarea echipamentului speo si utilitatea sacului de bivuac. Adevarul e ca era inconfortabil in afara sacului de dormit. 0,6*C nu conteaza cat te misti. Cand stai ii resimti. Statul in bivuac nu te intareste, ci din contra. Totul se umezeste iar de uscat sau incalzit lucruri o faci prin pierderea de caldura a propriului corp. In sac ajunsesem sa am de uscat, pe langa ciorapi, manusile de polar, submanusile speo, manusile speo, tableta, acumulatorii de la GoPro, PowerBench-ul si subcombinezonul. In somn ma loveam de cate vreun dispozitiv. Sacul nu mai tinea asa cald ca in prima zi. Nu se udase tare, caci am sac de bivuac dar imi slabise clar corpul. De mancat, mancam tone de carbohidrati, beam apa cu izotonic, caci cea care curge in Sala I provine din topirea ghetii din dolinele de la suprafata si nu are saruri. Cu toate astea, ne slabeau puterile vizibil sau mai bine spus "simtibil" Greu te mai ridicai din pat dimineata. Greu te echipai. Greu te urneai. Nu mai zic ce insemna sa iti faci nevoile in saci de plastic. Si asa mi-am raspuns si la intrebarea de ce an de an suntem doar 4 in astfel de expeditii... .
In ultima zi dedicata explorarii, a patra in bivuac, am stabilit ca ora de intoarcere ora 19:00. Vroiam sa cartez cat mai mult. Fara harta, sunt doar vorbe, amintiri si poze. Coboram pentru a treia oara in Sala V si pornesc echiparea saritorii ce conduce in Sala VI. Bat patru ancore mecanice Raumer inox de 8mm (gujoane) din care rezulta Cap de put -Mana Curenta - Cap de Put (CP-MC-CP). Apoi pornim spre putul ce se deschidea in podeaua salii spre S. Nu il cobor dar dau cu distomatul viza la -30m. De sus nu pare sa continue. Apoi, cobor printre blocuri spre fundul salii ca sa inchei drumuirea acesteia. O unesc cu cartarea din prima zi cand am coborat direct in "fundul de sac" al salii ce conducea la un taras. Il reinterceptez din partea cu putul de 30m si gata. Continuam spre meandrul ce duce spre V. Catara Tom la liber si monteaza coarda dupa un natural. Urc si eu si pornim in explorare, cu cartarea pe masura ce inaintam. Meandru in toata regula, cu coturi la 170*, nivele de eroziune si...cristale. Oau ! Mah, pestera asta e fabuloasa ! Ne oprim acolo unde meandrul se ingusteaza foarte mult dar nu se termina. Ii spun lui Tom sa scrie cu oja cu care marcam punctele de viza "last point 2016" ca sa stie cine o continua de unde sa se lege. Apoi, facem cale intoarsa in Sala V. Datorita faptului ca explorarea in meadnru poate continua, bat din nou o mana curenta pe patru ancore mecanice de 8mm. Acum e o banalitate sa urci sau sa cobori in meadnru din sala. Tai coarda si masor cat a ramas la mana. Aproximativ 40 de metri. O bag in banana si o suspend de capul mainii curente din sala. Sa fie la indemana pentru data viitoare.
Apoi, cu regret, ne retragem, sa ajungem in bivuac la timp. Evident, din nou intarziem, ajungand la ora 20:00 in bivuac.
E ultima noapte aici. Terminam ce a mai rams din vin si ma apuc sa prepar o mega bomba calorica din doua plicuri cu paste cu sos carbonara peste care arunc chiftelute, smantana, unt si trei plicuri de supa de rosii. Scurg zeama si mancam pe nerasuflate. Mai bagam si cascaval cu paine neagra.
Intre timp, povestim. Oli si Mark evident ca au terminat si coarda de 80 m adusa cu o zi inainte din "Piata Unirii". Au reusit sa "aterizeze" pe pamant inaintea unei sali imense. Au atins -662m !!! Asta e noua denivelare a Kreuzhohle, mai adanca cu 152 de metri fata de anul trecut. Eu cu Tom am topografiat 265m de galerii.
Ne bagam greu sa somn, sunt atatea lucruri de povestit. Dimineata urmeaza inventarul si un ultim mic dejun inainte de spalarea vaselor.
Adorm greu. Stau la povesti cu Tom. Apoi, stau la povesti in gand cu pestera asta. Ii multumesc ca mi-a oferit cele mai memorabile zile din viata mea. Si ii multumesc si Roxanei ca ma sprijina sa fac asta.
Joi dimineata incepem inventarul. Cum cei trei colegi ai mei aici sunt nemti, ii las in lumea lor cu inventarul. Eu strang cablul la CaveLink si propriile lucruri. Spal si cateva farfurii si fac ultimul ceai inainte de iesire. Umplem sticlele cu apa si le depozitam langa sacii cu vase.
Mark pleaca primul. Pe putul de 46 picteaza incet cu lumina traseul corzii spre exterior. Urmeaza Tom, Oli si eu.
Petrecem acelasi timp la urcare ca si la coborare, o constanta interesanta. La stramtoarea verticala dinaintea ultimul put, ne ajutam pe echipe cu bananele. Urca primul fara nimic si trage sus bananele. La baza putului mare nu ai cum sa ramai impasibil de volumul acestuia. Petreci in jur de 25 de minute sa il parcurgi cu doua banane. In lipsa de preocupare si pentru a trece timpul altfel in timpul rasucirii in gol, numar pedalele pana la fractionari:
-150 pana la prima fractionare;
-105 pana la a doua;
-49 pana la treia;
-14 pana la a patra;
-6 pana in capul de put.
Adica 324 de pedale ! Fitness, nu ?!
Drumul din bivuac pana afara a durat 6 ore si 30 minute cu cate doua banane de speolog.
Ies pe ultima geana de lumina. Colegii clar au mai apucat ceva soare. E ora 19:30. Ne imbratisam. Stati asa ca mai e drumul peste lespezile de calcar cu tot calabalacul. Ei isi mai lasa din lucruri aici ca sa care mai putin. Eu imi iau tot. Ajungem si la cabana unde nu mai conteaza decat sa o sun pe Roxana si sa beau o cola.
La ora 21:00 suntem in cabana. Cand ne vede Kati, cabaniera, ne spune ca putem face dus.
- It will be much better for your clients to do that !
Cabana era plina pana la refuz fapt pentru care vom dormi afara. Dar de data asta cu stele deasupra capului. Fiecare pe unde a apucat loc. Eu am dormit fara saltea si m-am trezit drept ca bradul. Ce mai conta, soarele ma mangaia pe fata. Mirosul cafelei proaspat preparata, aerul, albastrul cerului. Oau, nu mai dau cu capul in "noptiera" !
Echipamentul ce l-am folosit in subteran: Casca Edelrid Ultralight Junior Ecleraj pricipal PETZL Ultra Vario Ecleraj secundar LedLenser H7 Subcombinezon MTDE Invernal Combinezon Aventureze Verticale Holloch Confort Ciorapi Lorpen TETA Pantalon si Bluza "second skin" Wed'Ze Simple Warm Cagula Arva fleece Hanorac Vaude polartec 200 GeacaSynthetic lining 150 g/m2 Quechua Arpenaz 50 Vesta Synthetic lining 150 g/m2 Quechua Arpenaz 50 Manusi Comasec Multiplus 40 Submanusi Elasthane Manusipolar Quechua Forclaz 20 Cizme EtcheSecurite Clark Ham Aventure Verticale Muruck Vesta Petzl torse Blocator de pedala Petzl Ascension Blocator de piept Edelrid Wind Up Coborator PETZL stop Lonje coarda Edelrid Eagle 9,8mm Carabiniere de lonje Edelrid Guitar Carabiniera coborator Petzl OK triact Carabiniera de frana Kong keylock steel Veriga rapida ham Peguet demirond 10mm zicral Pedala Kevlar Cousin 5,5mm cu bucla de talpa din bucla Nylon 16 mm Petzl Banane Steinberg Ovoidale Carabiniere auxiliare Edelrid Pure Sac de dormit Vaude Ice Peak Basic Sac de bivuac Vaude Biwak I
Echipament de exterior: GeacaOuthorn windproof PantaloniQuechua Forclaz 500 Tricouribumbac 2 bucati Tricou tehnicQuechua Tech Fresh 50 Sosete3 perechi ciorapi treking (Lorpen & Salomon) Bluza de corpKalenji Kiprun Fit maneca lunga Hanoracpolar Quechua Forclaz 200 Manusipolar Quechua Forclaz 20 BuffMaraton Apuseni Sapca Salomon XA CAP GheteSalomon Quest 4D Rucsac Fjord Nansen Nanga Parbat CaciulaEdelrid Rope Beanie Light Ochelari de soare Orao SG 500 Electronice: Tableta Lenovo TAB2A7-10 Adam Camera video GoPro Hero 3+ BE Camera foto Sony DSC-TX 20 Power BankHama Pipe power pack 10400mah Distomat DistoX 2 (leica X310 modificat cu clinometru si busola) Cabluri USB si 1 incarcator 220V
The situation:
New cavers in town in need for a sturdy light to discover this hobby. The solution: First option is simple: go deep in your pockets, buy a dedicated modern caving light. The cheapest one available is Petzl Ultra Vario at 270 €. You'll need also a spare accu. So, add another 80 €. Make the sum and you'll end up with a small fortune. That's too light for you ? Maybe you'll want the most basic Scurion 700 for 500 € at which you'll add also a 2-nd accu. So, "only" 590 € to welcome a newcomer in caving... . The second option is to start digging around searching for a "normal price" headlight that should have at least waterproof construction, enough dissipated light at 2017 standards of power and helmet mounting capability. Beside that, using normal batteries have several advantages: cheaper (no dedicated Li-Ion), batteries could be found anywhere and you can carry several sets in a very long trip or biwak.
This is how I discovered the Asteri headlight from Edelrid.
Lots of positives:
- Released in 2016;
- 250 Lumens;
- spot and wide (through a dissipating plastic screen that slides over the spot lens);
- long burning time (13 hours for a set of AA at 250 lm);
- IPX 66 (powerfull water jets from any direction);
- can be fixed on a helmet with the optional mounting kit;
- 50 € ! (and 8 more for mounting kit).
Now let's start looking at the box:
The box is a transparent cube with the faces of 10 cm wide. You can see the actual headlamp inside it and also the features of the lamp on every face of the cube.
Inside the box there are:
- the lamp together with it's battery case attached to an elastic strap;
- 3 AA Duracell batteries;
- user manual.
Specifications straight from the booklet:
Basically we have two independent light switches: on front (white LED and red LED) and at the back (red LED). On the front side there are 3 modes for the main light - a white LED (20 lm, 110 lm, 250 lm) and a second red LED which can run on continuous or strobe mode. At the back, there is another LED inside the battery case that has it's own switch that can activate the LED on continuous or strobe mode.
The booklet is in all european languages:
The front side (the reflector) is 5 x 3 x 3 cm (wide, height, depth) mounted on a 8 x 3,5 cm (wide, height) structure that stays on the elastic strap. The reflector can be tilted from 0 (straight ahead) to about 50 degrees (downwards).
The plastic diffuser can be slided over the main LED light or the red LED near it.
Taking the headlamp off the strap is very simple and useful for permanent mounting on a helmet. For that you'll need the optional Asteri Mounting Kit.
The back side consisting of the battery case is provided with another red LED with it's own switch. There are 3 modes for this red LED at the back: off, continuous and strobe. It's very useful probably in MTB, running or hiking in the night. Good that we can let it off.
Negative points:
- the plastic diffuser that is actually essential for a wide beam light is flimsy and you'll hear it bouncing all the time;
- the helmet mounting kit attachment system consist of a simple 3M tape like those on the GoPro's. While is tough enough for outside and occasional underground visits, caving with a headlamp fixed on helmet only with tape isn't the best idea.
The solution: drilling holes in the mounting kit like in the other caving systems solves the problem.
Here is the Asteri on an older helmet, mounted with screws. In front, I fixed the Helmet Mounting Kit with 2 small screws from inside the helmet to outside. I just cut the surplus of the remaining screw that went through the clip. After that I clipped the reflector easily, was made for that :). The battery case I managed to fix it with 4 small screws without the Mounting Kit. It can be done easily because the battery case have already 4 small holes filled by default with screws that keep the compartment attached to the strap clip. I just used those holes with longer screws that passed through helmet ABS, strap clip and battery compartment.
The best way to run the cable between battery case and lamp is through the helmet, not to let it outside where it can catch everything. The entire thing looks like it was made from the factory.
Burning time
I let the lamp on full power (rated at 250 lm) with a stop watch near it. I measured with a photographic external light meter the exposure at a certain distance when the battery were new then I repeated the measurements after 5 hours. Becauase the intensity of the light of this headlamp is not regulated, the intensity of light will decrease while the battery get depleted. But, after 5 hours was still running strong, the difference between T0 and T+5 hours is less than an F-stop in photography.Which is like getting from ISO 200 to ISO 100. Visually speaking it lost about half of the power.
This is actually an impressive performance.So, the stated 13 hours of burning time might be a reality considering that all manufacturers don't want to follow a standard and they trick us by stating the burning time as being the duration between full power and the intensity of a candle at 2m. This is their "standard", a candle power they consider is enough to walk in the dark. You can read about all these here. Well, how's the real light actually.
Let's let aside numbers for now, we are always slaves of numbers like is the only deciding factor. How about human factor, our own eyes, senses.
I simply took outside my main caving lamp: Petzl Ultra Vario and fired it on the medium setting which is rated at 200 lm (210 lm ANSI standard). This is also the mainly used mode in caving. I turned the Edelrid Asteri on full power (250 lm) and here we go:
The main differences, beside the fact that the Asteri shines over (due to the fact it had 50 lm more), is in the dissipation of light. The beam of Petzl is more fluent, almost natural. It covers corners of our sight very well (that's why I chose it). Then I got down on Earth: I just compared a 300 euros lamp over a 50 euros one. Period. Turning the Petzl on full power (520 lm) didn't made sense for a fair comparison.
Final thoughts
The Edelrid Asteri is a small technology wonder that is showing us where the LED technology is today powered only by regular batteries that you can find at your corner boutique, gas station or whatever store in a small village.
Now I have to retire my already old LedLenser H7 which in 2011 was a top notch masterpiece at 160 lm. The Edelrid Asteri will be my next back-up light and the main light for some of my colleagues.
Higher resolution pictures are here.
De anul trecut Dragos tot imi explica ca trebuie sa participam. E in iulie, adica canicula si nu imi imaginez cum as putea sa alerg pe munte cateva ore bune in arsita. Pana la urma planul de anul trecut a trecut caci Dragos si-a facut alt program.
Anul asta insa, n-am mai "scapat". M-am inscris de la inceputul lunii mai, ca tarzan, la maraton. Asta inainte sa observ in ce hal m-am miscat la Maratonul Apuseni. Astfel ca la telefon cu un organizator ce m-a sunat ca sa ma intrebe de plata, m-am mutat la semi. Asa mi-a placut mie sa cred.
Cu o zi inainte de plecare, arunc un ochi pe lista cu participantii sa vad daca sunt cu verde, adica confirmat. Nu ma gasesc in lista de semi. Ma gasesc in cea de maraton. Bun asa !
Pai ce putea sa se intample asa rau ? M-am tot gandit noaptea de joi spre vineri dupa ce vazusem lista. "La urma urmei, asta ti-ai dorit, sa alergi acest maraton" m-am incurajat. Si continui in gand "o sa imi iau rucsacelul, nu borseta, caci o sa petrec cam 8 ore pe traseu". Brusc ma intereseaza cumplit de mult traseul, diferenta de nivel si vremea. Stau pe net pana la 3 dimineata. Golesc raftul in care imi tin gelurile acasa. Nu sunt decat 4 ramase de anul trecut. Niste Isostar booster cu antioxidant. Ce bine ca sunt strangator: iau pachetul primit la Maraton Apuseni si il "dezmembrez", am doua fiole Dynamite, doua Amino 12500 si doua Carnimax 2000 de la ProNutrition.
Gasesc si un gel la tub tip "pasta de dinti" Carbosnack de la Nutrend luat pentru semi-ul de la Bucuresti si pe care il uitasem acasa atunci. Mai gasesc si un shot Gutar tot de la Nutrend cu ginseng, taurina si alte "minuni" naturiste. De baut, mai am fix sa prepar 500 ml de Isostar Long Distance Energy. Si evident, cutia de Ketonal Duo. De o saptamana nu am mai avut nevoie de Ketonal caci durerile vin si se duc random, n-am nici un control. Acum tocmai eram in starea in care disparusera. Am trecut pe Arcoxia si Vimovo de vineri, timp de o luna, sa vad daca au vreun efect. Astea le-am primit cadou.
Ca sa trag linie, o adevarata nebunie de produse care mai de care mai "naturiste" si "sanatoase" ce trebuiau sa compenseze lipsa de antrenament specific si durerile lombare.
Vineri mi-am facut in tihna bagajul sa nu uit cumva vreo "minune" de supliment sau vreo piesa de echipament. Am ales in ultima clipa echipamentul Kalenji complet (chilot, pantalon de compresie, jambiere, incalzitoare, manusi, ciorapi de compresie, rucsac trail) mai putin sapca (de la Inov8), geaca (VaudeAir Jacket) si noul meu tricou personalizat cu ce ma tine la verticala cand nu mai pot: Ketonal. In picioare port de doi ani KalenjiActive Trail Grip caci Vaude a incetat sa mai produca modelul Stonerider din care am avut nu mai putin de cinci bucati.
Pe la 19:00 a venit Dragos sa ma ia si dusi am fost spre Rm. Valcea unde urma sa innoptam. Am mancat bine, "ca la mama acasa", la mama lui Dragos. Am mai stat un pic la povesti si sambata la ora 00:10 ne-am retras fiecare in camera lui. Cand reusesc si eu sa ma mai calmez din vizionarea crampelor si durerilor ce urmau, incepe un caine din vecin sa latre ingrozitor. Se duse somnul. Rasfoiesc cateva site-uri web pe telefon si iar inchid ochii. Iar latraturi. Ies afara, trag o tigara si ma bag la loc. La 3:00 inca nu dormeam. Iar la 4:30 urma trezirea ca sa plecam direct la Paltinis sa ne luam pachetul de concurs la ora 8:00. La 9:00 incepea...
Am dormit cam 1h si 15 min.. Am baut cafeaua si am mancat putin. Nu reusesc decat fortat sa mananc dimineata. Pe drum am mai compensat la o benzinarie cu un croissant cu unt si o placinta cu vanilie.
Am ajuns in Paltinis la 7:45. Perfect ca sa nu ne agitam. Am mers sa ne luam pachetele si apoi ne-am reintors la masina sa ne echipam. Era doar un stand Sponser si mi-am luat doua fiole de magneziu. Asta chiar e beton si nu mai aveam deloc magneziu.
Norii se jucau in vant. Negrii, gri si mai albi. Aia negrii nu erau deloc zambitori. Dar vantul, vantul as putea spune ca a fost salvarea de nori. Batea asa tare ca norii se plimbau incontinuu ca intr-un film "timelapse". La start am fost anuntati ca va fi racoare in creasta. Practic a mai fost o scurta sedinta tehnica inaintea startului ce o consider binevenita datorita faptului ca lipsisem la cea de vineri seara.
Bag primul magneziu si dau cu Isostar. Pornesc Sports Tracker-ul pe telefon si il las sa mearga in rucsac. Verific pedometrul si centura cardio daca sunt conectate la ceas si astept filmand un pic multimea.
Numaram, cam cu voci plapande numaratorea inversa. Plecam.
Dam o roata hotelului Hohes Rinne si intram pe un forestier putin timp pana la o poteca unde se facuse coada. Merge alergatul bine pana aici. Usor urcare, dar merge. Cum dau de panta pozitiva, doar merg. Dozarea efortului e cheia, in stransa legatura cu nivelul de antrenament. Tot repet chestia asta tuturor: dozeaza-ti efortul ! Nu depun absolut nici un efort pe urcari. Adica nu imping sau ma stradui sa merg repede. Multi se duc in fata. Deja-vu, ii voi prinde mai tarziu... .
Ajung la un CP cu apa. Ar trebui sa fie Km 7. Mi se confirma asta. "Mai ai 33" imi spun. Merg mai departe. Cum dau de plat sau panta negativa, alerg dar nu la rupere. Realizez pe urcarea din padure ca nu am pornit ceasul sa masoare viteza si Heart Rate-ul. Ma enervez un pic. N-am fost atent deloc la start. Emotia probabil.
Ajuns in Saua Serbanei vad afisul cu 11 Km. Urmeaza urcare. Calm, pas dupa pas. Bag un gel Isostar si sting cu Dynamite. La un moment dat un baiat cu o statie apare in spatele meu. Imi opresc gandurile si muzica din casti sa il aud. Povesteste ceva de un abandon prin statie. Il intreb ce este.
- Nimic, sunteti ultimul iar eu inchei traseul.
Aoleuuu, ultimul ! Eh, nu-i nimic. Nu-i zic nimic dar clar maresc pasul. Totusi, n-am de ce sa trag. Eu sunt la cursa mea, alergarile sunt doar un barometru pentru mine si o explorare a starii corpului. Imi caut in cap profilul traseului. E urcare pana la un punct de control, apoi coborare ca lumea pentru ca sa urci la greu pe Vf. Cindrel. Pai si ce ma agit eu aici ? Calm !
Ajung in Saua Canaia, la 14,8Km de la start in timpul limita impus (2h30m). Nu mai sunt ultimul caci am depasit 3 colegi. Urmeaza coborare. Mai recuperez locuri. Coborarea nu e urata doar ca poti aluneca pe lespezile slefuite de vant. O tin pe iarba. Dau un aminoacid pe gat.
Ajung si in primul punct de alimentare, Refugiul Iezer aflat la 16 Km de la start. Banane sau portocale. Izotonic Sponser sau apa. Atat. Infulec patru bucati de banana si beau izotonic. Desfac a doua fiola Dynamite si o dau pe gat.
Vine urcarea catre lacul Iezerul Cindrelului si Varful Cindrel, cel mai inalt punct al traseului, 2244m.
Pe aici mai depasesc un grup de colegi. Nu ma doare absolut nimic, n-am nici o urma de crampa. "Mah, nu-s asa varza totusi", imi zic. Lacul e superb. Verde imaculat. Traseul il inconjoara si urca pe o brana spre creasta.
Urcusul e cel mai brutal din tot traseul. Cum nu simt deloc efort in muschi, nu iau pauze intre urcari decat ca sa filmez putin. Langa lacul mare mai sunt doua mai mici. E de vis aici ! Pe urcare chiar recuperez timp.
Ciudat, caci ma stiam cu probleme pe urcari. Suflu beton, fara dureri. Nici macar o jena. "Mah, nu cumva tu ai venit aici la plimbare ?". Ajuns in creasta dau un tur de orizont. Este plat ca in palma platoul asta. Ma bucur enorm ca am venit. Parca esti la campie, asa e in creasta Cindrelului.
Din strunga hornului ce ne-a scos sus de la lac, e ditamai platoul pana pe varf. Urcus lin. Ajung in cinci minute pe Varful Cindrel unde doi voluntari simpatici ma incurajeaza si imi spun ca sunt in varf si la jumatatea traseului. Vantul le falfaie glugile. Stau in mijlocul traseului pe vant. Bravo lor si multumesc !
- Asta e varf ?
- Da, e mai plat pe aici.
- Am inteles, mersi frumos !
De aici, gata, ma hotarasc sa pornesc si eu maratonul. Cum dracului sa nu ma doara nimic. Ceva splina, ficat, o crampa, carcel. Un muschi, ceva. Vine coborare, asa ca bag ca berbecul. Parca deabia fusese dat startul. Dupa 15 de minute de alergat fac ca boul dreapta sa tin forestierul si realizez ca nu vad marcaj. Ma intorc, in urcare evident, si ma prind doi colegi ce tocmai faceau la fel. Gasim poteca si bag mai departe enervat si de faptul ca am pierdut 3 minute degeaba. Vine fals plat si tot alerg.
Bag mana in rucsacel si cotrobai dupa ceva, ce o fi, la nimereala. Nimeresc fiola cu Carnitina. O dau pe gat. "Mah, asta e cam amara." Asa ca sting cu bomba Gutar de la Nutrend. O nebunie de cafea. Clatesc cu Isostar. Numai sa nu mor... .
Se vede o cabana. " Aia o fi refugiul ? ". Poteca printre jnepeni. O minune de drum pe curba de nivel. Alerg cu 12 km/h. Mult, caci e plat, nu coborare. Pe partile de panta ascendenta pasesc rapid, nu alerg. Ajung in punctul de alimentare de la Canaia. Am facut 27 de kilometri. Doua bucati de banana, o felie de portocala si dau la umplut cu izotonic Sponser o sticluta de 250 ml. Mai aveam una plina cu Isostar. "Sa vezi deshidratarea dracului". Am baut doar 250 ml de la start plus doua pahare in puncte. Aproximativ 450 ml. Putin !
Urmeaza fals plat si nu il alerg. E o fata in fata mea. "Target insight" Cand se termina urcusul, trec la alergare. O depasesc. Aud vuvuzele si strigate. Dar nu-i vad. "Deci, mai pot prinde unul". E pe aproape. Practic reintersectez traseul de la dus in Saua Serbanei. Mai am 11 Km. Asta nu imi place ! Cum adica refac traseul de la dus ? Asta e... Din pacate uitasem ca mai sunt si urcari. Bag un gel si spal cu Isostar si Sponser. Prind si colegul ce nu il vedeam pe o coborare. Gata, sunt singur. Ma uit dupa marcaje, nu vreau sa maresc "plimbarea". Trei urcusuri si tot atatea coborari pe coasta. Apoi vad un grup voios.
- Haide haide, bravo. Inca un pic si faci stanga sa cobori de unde ai venit.
Cotesc stanga si intru in padure. Doar coborare asa ca ii dau. " 'rati ale dracului de picioare, ati venit la agrement huh ? " Dau in ele cu 20 la ora. Incaltarile Kalenji Active Grip jos palaria. Nu alunec. Ar fi bine sa nu o fac oricum, caci ma fac zob. Mai ajung un coleg cu bete. Probleme la picior. Il incurajez.
Mai e putin. Intru in forestierul pe care am venit de la hotel. O masa cu sase participanti si gratar fix in drum. Miroase a mici si ceafa.
- Haide haide, bravo !
- Pofta mare !
Simt asflatul. Trec pe sub telescaunul Oncesti si sunt indrumat spre ultima coborare. 500m. Dau in picioare fara mila. Vreau sa ma doara si pe mine ceva la maratonul asta. Incepe ceva in dreapta abdomenului. "Asa mai merge". Trec prin poarta in 7h24m. Opresc ceasul. Scot telefonul sa opresc cursa pe Sports Tracker. O fac dar nu salvez sesiunea !
Ma asez pe o bordura si ma uit multumit la poarta de sosire. Am facut m a r a t o n anul asta ! Bravos mai. Nu esti inca de ingropat.
Vine Dragos si imi zice sa ma duc in punctul de alimentare de la final. Hmmm branza si rosii...si o paine faina. Restul, ceapa si slanina nu ma pasioneaza. Buna rau branza !
Vine si colegul cu probleme la picior. Apoi restul. Se anunta si timpul limita: 8h. Habar nu aveam.
Ehei, pai gata. E ok, sunt ok, a fost ok. E de sub 7 ore, fara stress. Dar nu aveam de unde stii ca o sa ma simt asa bine. Am mers in ritm de plimbareala. Oricum, m-a surprins placut, insa clar vremea are un rol hotarator. Daca era canicula....sau ploaieeee.....Asa, cu vantul si norii a iesit ceva deosebit. O zi perfecta de alergat. Ca traseu, cred ca ia locul Ciucasului. Adica e cel mai alergabil maraton montan pe care l-am facut pana acum.
Apropo de soare, m-am ars la genunchi caci atat am avut "la vedere" intre pantaloni si jambiere. Trebuia sa folosesc pantalonii 3/4. Soarele pe creasta + vant = arsura. Instant.
Cu ocazia asta am mai adaugat un filmulet la colectie: Maratonul Cindrel 2017.
Finally, the upgrade for Ultra Vario caving helmet and also DUO are coming.
Their new names are: DUO S for Li-Io version and DUO Z2 for battery version.
In recent years the actual DUO (14 led) has been forgotten, eclipsed by the ULTRA, Scurion, ESPELEO or alike. How can anyone buy a 67 lm headlamp for caving in 2017 ? The design was a
refference but the technology inside it is more than 10 years old.
The new lights are a substitude for both Ultra Vario / Rush and DUO.
So, there will be no future Ultra line, but the new DUO instead.
Till now only positive things:
- same Accu 2 as Ultra (released in the 2010), Ultra Wide (released in the 2011), Ultra Rush (released in 2014) and Ultra Vario (realesed in 2014). A logic movement. So you can use your "old" Accu 2
- smaller, on a PIXA 3 like chasis.
- more powerfull (forget about marketing 1100 lm on boost) at 700 lumens (compared with 520 lm of Ultra Vario).
- longer burning time due to new LED technology improvement.
- same helmet mouting system so you can just clip the new DUO S on your "old" Spelios, Trios or whatever other helmet you chose that have the Ultra mounting kit on it.
On the Z2 side, also only good news:
- it will run on normal AA (4 of them) battery that you can get anywhere. A big plus.
- 220 lm is a HUGE improvement over the existing 67 lm of the DUO.
The only question now is what price range. Normally the DUO Z2 should be in DUO price range (100 euros) while DUO S should be in the Ultra Vario price range (300 euros). Hopefully not more.
