Bazinul carstic 2116

Cel mai sugestiv slogan al unei companii mi se pare cel al firmei The North Face: Never stop exploring.
Ultima tabara de vara in bazinul hidrografic Tismana avusese loc in august 2010. Anul trecut, in ciuda celor 32 de ture speologice la care am participat, nici una nu a avut ca scop continuarea sistematizarii din Tismana. Ne stransesem 7 oameni pentru o mini tabara de vara dar nici unul din participanti nu avea masina astfel ca am stat acasa. Nu din comoditate, ci datorita faptului ca drumul dus-intors cu trenul si deplasarea bagajelor pe dealuri ne-ar fi luat doua zile din cele patru propuse de lucru.
Anul acesta, profitand de minivacanta de 1 mai, ne-am strans mai multi sa aducem la zi ceea ce deja recartasem anii trecuti. Mai precis localizarea cu un GPS performant a cat mai multor pesteri. Au participat Alin, Ovi, Emilia, Nicoleta, Andrei Iordache, Noemi, Mihaita, Roxana, Radu Dumitru si Radu Puscas.
Tura s-a axat pe cautarea la exterior, pentru ca riscam sa nu mai localizam pesterile. Practic din speologii activi ai clubului, numai vreo trei mai stim ce s-a intamplat anii trecuti si unde se afla cavitatile: eu , Raisa si Octav.
Prima zi, 28 aprilie
Cele doua masini full s-au intalnit in Horezu in jurul orei 10:30 apoi am continuat drumul pana in Tismana unde ne astepta Radu P. venit din Timisoara. Am oprit la trovantii de pe Dealul Negru pentru a ii vedea toata lumea, merita.

Am urcat in Topesti unde m-am bucurat sa ma revad cu familia Pau, gazda a zeci de ture speo in zona, plus a trei Revelioane memorabile. Sper sa avem un comeback anul acesta.

Dupa o ora, am pornit spre tabara noastra din Dealul Chicera, langa Conacul de Iarna - o casuta mica in care ne depozitam bagajele si alimentele pe perioada cat lipsim din tabara.
Luam masa impreuna si fac planul de bataie: Echipa de periere a Dealului Sesul Ponorului compusa din Alin, Ovi, Roxana, Emilia si echipa de relocalizare a cavitatilor din Chicera : eu, Radu, Andrei I, Noemi, Mihaita.
Suntem dotati cu patru statii walkie talkie, adica doua pe echipa si comunicam constant ce facem.

Dupa ce ne despartim in Dealul Chicera, gasescc Avenul nr.1 fara nici o problema majora. Dupa inca 15 minute localizez si Avenul nr.3 si dupa inca 5 minute Pestera din Chicera. Iarba era mai mica fata de ce imi aminteam si mi-a fost foarte usor sa ma orientez. Avenul nr. 2 se afla chiar langa locul unde lasasem masinile astfel ca il lasam spre a fi inregistrat de GPS ulterior.
Cu temele incheiate foarte repede, ne indreptam spre Sesul Ponorului sa ii ajutam pe ceilalti. Reintram in legatura prin intermediul statiilor si aflam ca au probleme in a gasi ceva. In mai putin de o ora suntem langa ei si incepem sa cautam in jurul Cantonului. Radu gaseste un ponor ce era trecut pe o schita si il inregistrez si pe acesta pe GPS. Fac track la absolut tot traseul ca sa pot desena ulterior drumurile forestiere si de TAF ce nu sunt pe harti. Incepe sa se inopteze si propun sa localizam Pesterile 1 si 2 de la observatorul de vanatoare ce imi par a fi la indemana. Le gasesc foarte repede langa observatorul de vanatoare ce sta sa cada, nemaifiind folosit.
Facem cale intoarsa la tabara unde ajungem pe intuneric, la lumina frontalelor. Pregatim cina si povestim ce vom face a doua zi.

Ne retragem in corturi la 23:30. A doua zi, trezirea vine la 8:00.
A doua zi, 29 aprilie
Trezit impecabil, cu cafeaua la nas de catre Roxana (sic!), infulec alaturi de colegi micul dejun. Stabilesc si echipele: Radu P, Alin, Ovi si Mihaita cotrobaie dupa mult cautata pestera de la Sam. Renuntasem la ideea ca ea ar mai exista dupa ce o cautasem in taberele din 2005, 2006 si 2007. Ceilalti stabilesc sa mergem pe Valea Pargavului pentru a da cu GPS-ul ceea ce deja recartasem. Aveam numai o necunoscuta: Pestera de langa depozitul de dinamita pe care stiam ca o gasise Raisa dar eu nu fusesem pana la ea.

Mergem imreuna pana la Avenul de la Sam pentru ca echipa 1 sa aiba punct de reper si pentru a mai sterge si aceasta necunoscuta de pe harta bazinului. Apoi impreuna cu Roxana, Emilia, Noemi si Andrei I. ma indrept spre Valea Pargavului. Regasesc fara nici un efort Pestera de la Pod ce se afla pe drum. Ea trebuie recartata. O marchez cu GPS-ul, apoi gasim Pestera din drum si incepem sa cotrobaim dupa Pestera de la Depozitul de dinamita. Boschetareala maxima prin tot felul de tufe cu ace. Imi pierd ochelarii de soare ce ii aveam pusi deasupra cozorocului sepcii. In cele din urma Roxana ne striga de undeva de sus ca a gasit ceva. Ne adunam acolo si Emilia intra sa vada daca cavitatea are mai mult de cinci metri (in Romania, este considerata pestera cavitatea naturala cu lungimea de minim 5m). Se pare ca are cei cinci metri necesari si corespunde si cu descrierea din fisa cu care a fost inscrisa pestera la cadastru in 1974. Si aceasta cavitate trebuie cartata.

Facem cale intoarsa caci este ora 13:00 iar Roxana, Emilia si Noemi au tren inapoi spre Bucuresti la 16:00, nefiind libere pe data de 30. Pe drumul de intoarcere ne reunim cu cealalta echipa si aflam ca au gasit o pestera, posibil mult cautata pestera de la Sam. O super realizare, avand in vedere ca in vechea fisa de la cadastru ea apare ca avand peste 400 de metri dezvoltare. Oricum, va trebui recartata.
In tabara ne preparam pranzul iar Ovi conduce fetele in Tg Jiu cu masina. Andrei I. va ramane in tabara caci e accidentat la un picior si ii va tine companie lui Ovi cand acesta se va intoarce de la gara din Tg Jiu.
Pentru a doua parte a zilei, vom baga Sesul Ponorului pentru a gasi cele sase avene de acolo. Ma imbarc cu Alin si Mihaita in Jeep-ul lui Radu si pornim pe drumul de TAF ce leaga Chicera de Sesul Ponorului. Masina urca spre uimirea noastra fara nici o problema o panta de cca. 40 de grade. La urma urmei, nu degeaba este chiar Jeep.
Ne dam jos incantati de timpul salvat pana la destinatie si incepem sa balaurim. Vegetatia era abundenta, lastarisul depasindu-ne inaltimea. Nu tineam minte sa fi gasit asa ceva anii trecuti. Ma axez pe gasirea Avenului Mare pentru a avea reper. O iau prea in stanga si dau fix in Avenul Mic. Iau coordonatele si incep sa ma invart orbeste spre marginea dolinei in care trebuie sa se afle Avenul Mare. Il gasesc dupa cca 10 minute de taiat poteca prin lastaris. Ovi si Radu se apuca sa caute Avenul cu Septe ce e mai jos de Avenul Mic. Ne regrupam la Avenul Mic si reincepem cautarea. In fine gasim intrarea foarte bine camuflata de balarii. Il marchez si pornim spre Avenul cu Lac, referinta a zonei. Il gasim fara mari batai de cap si coboram in el sa aruncam un ochi. 
A treia zi, 30 aprilie
Stabilesc sa luam mancare cu noi pentru a lua pranzul pe teren. Urma sa mergem in Dealul Bile. Nu mai gasisem cele doua avene recartate acolo din iarna lui 2006.
Ne facem bagajele, luam cu noi si echipament speo de data asta pentru a intra in Gura Plaiului, daca o vom regasi.
Plecam cu cele doua masini pe forestierul ce ne conduce destul de aproape de zona de lucru. In dreptul barierei forestiere, parcam masinile si continuam pe jos. Dupa 30 de minute urcam pieptis un drum parasit ce ne conduce pe deal. Cum nu mai tineam minte mai nimic, ne imprastiem sa gasim dolina avenului 1. Atata boschetareala cu tepi nu am mai vazut ! Nu puteam inainta pe unde vroiam pentru ca pur si simplu nu aveai cum sa treci de licheni. Ne asezam sa refacem planul. Andrei I., plin de gadgeturi, scoate un Blackberry si ne localizam pe google earth ca sa vedem unde e zona mai defrisata. Mai cautam pret de o ora apoi ne hotaram sa mergem sa regasim Gura Plaiului, cea mai cunoscuta pestera a zonei. Eu gasesc pe harta preincarcata a GPS-ului Rezervatia Naturala Gura Plaiului. Pai ce mare smecherie, mergem direct la ea cu GPS-ul. Boierie ! Da de unde...ceea ce era marcat pe harta ca fiind pestera era fix un boschete de mai mare frumusetea. Locul imi parea cunoscut si incepe brambureala cautarii. Timp de trei ore batem toate poienile din jurul punctului marcat pe harta GPS-ului fara nici un rezultat. Ne asezam sa infulecam ceva iar eu ma decid sa nu mai iau in considerare ce spune harta GPS-ului, ci sa refac din memorie traseul catre pestera. Urcam cc1. 100 m diferenta de nivel si interceptam un fost drum de care care ne conduce fix in...intrarea pesterii. Buna harta aia de pe GPS !

Ne echipam si intram. M-am bucurat sa vad ca mutilarea cavitatii nu a progresat. In schimb, era deosebit de mult gunoi, respectiv ambalaje, sticle de plastic, conserve precum si torte improvizate cu care se "explora" pestera. Mentalitatea ca o groapa din pamant tine locul unui tomberon nu s-a schimbat. 
In ultima zi, strangem tot si curatam locul taberei. Un copil apare cu doi cai superbi. Incep cu Andrei sa tragem cu aparatele.

Ne adunam bagajele si coboram la masini.

Vom reveni, sper, anul acesta sa continuam explorarea zonei.

Inca un horn

Este 2 iunie si mergem in Polovragi. Un horn in tavanul Salii Piticilor din Rezervatia Turistica mi-a facut cu ochiul turele trecute. Pe langa asta, avem nevoie de diferenta de nivel dintre intrare si galeria noua si Roxana cu Dragos se vor ocupa de asta. Mai trebuie sa verificam si nivelul apei din sifonul nr.6 pentru a sti cat a crescut in urma ploilor din mai.

Drumul pana la Polovragi nu mai prezinta interes, il fac de mai bine de 10 ani. Pe Dragos il pescuim de pe drum, aflandu-se in Rm. Valcea in perioada respectiva.
Incepem sa ne echipam si Octav aranjeaza banana de escalada: buclele, gujoanele de 10, rotopercutanta, scaritele, trusa de spituri. Fetele fileaza in alta banana o coarda statica ca sa o avem in cazul in care trebuie sa urce toata lumea in horn. Pe dinamica nu se pune problema sa te dai cu blocatoarele.

Mergem cu totii pana sub horn. Incep sa ii caut traiectoria cea mai facila pentru ca dupa 4-5 metri surplombeaza iar in speo nu te cateri ca sa dai "grade", ci ca sa iti atingi scopul cat mai repede. Escalada e doar un mijloc.
Imi iau cu mine strictul necesar de amaraje ca sa nu ma traga in jos prea tare.
Ma urc pe o septa din perete si, sprijinit de Octav, bat primul gujon ca sa am in ce sta. Pun primul expres, bag scarita si urc in ultimul element. Vine al doilea gujon. Il bat cam greu pentru ca nu am cum sa fac parghie iar rotopercutanta de 2,4 Kg imi solicita aiurea incheietura. Gasesc un natural si il "imbratisez" cu un anou de dyneema. Pun in el o scarita si incerc sa vad daca tine. Se pare ca da. Castig un pic de teren si gasesc un loc bun de alt gujon. Boc poc rasuna ciocanul. E gol peretele acolo. Caut un alt loc si obosesc. Ii strig lui Octav sa ma tina si ma las in ham sa ma odihnesc si sa studiez situatia. De jos Ana imi trimite inca cateva bucle pe coarda statica pe care o trageam dupa mine ca sa o amarez sus pentru a urca si ceilalti, daca era cazul.
Ma ridic iar in ultimul element al scaritei si incerc alta bucata de perete cu ciocanul. Tum tum, suna bine ! Vruuuuuum, spiralul Hilti intra in actiune si reusesc sa forez din prima locul pentru gujonul de 6cm adancime. Pun al patrulea expres si scarita apoi incerc sa vad cu frontala daca se vede ceva in sus. Hornul face un cot la 90* si nu ma lasa sa vad daca se incheie sau continua. Deci, asta e, trebuie sa urc. Mai gasesc un natural si mai folosesc un anou.

Trec de un prag dupa care am prize destule ca sa mai intaintez si fara scarite. Din nou ma uit in sus. Capatul hornului tot nu se vede. Asta e, mai departe. Vine un plan inclinat spalat bine. Nu pot bate nimic in scurgere ca e goala pe dedesubt. Caut lateral sa dau in perete si gasesc o clepsidra parca special pusa acolo ca sa fixez un anou. Mai urc un metru si incep sa bat iar un gujon. Vreau sa vad ce e dupa scurgerea pe care ma aflu si nu mai rabdare dar nu am cum sa urc ca alunec asa ca mai bat un gujon si...in fine vad capatul hornului ce se pierde intr-un gur inconjurat de speleoteme. Anunt vestea trista si celorlalti si urc totusi pana in capat ca sa fiu sigur ca nu ma insel. Din pacate, dupa nici 14 metri, hornul ce jos parea mare, se termina pur si simplu. Foloesc amarajul cu lant ca sa echipez ca la carte coborarea si montez coarda statica in doua ca sa cobor.
Urca si Octav, apoi Mihai ca sa arunce si ei o privire si strangem calabalacul. Roxana si Dragos tocmai terminau si ei drumuirea si iesim cu totii afara. Cautarile noastre vor continua, cu rabdare.